Nu poți pe flori să mergi spre cer,
Când alții au plătit cu sânge,
Și-au îndurat și foc, și ger,
Și-au fost loviți făr’ a se plânge...

Iar fierăstraiele-au trecut
Cum trece-o brazdă pe ogoare,
Și trupul groaznic i-a durut,
C-a fost străpuns atât de tare...

Sau poate-au fost uciși de colți,
Când leilor li s-au dat drumul...
Dar ei, privind în sus, spre Porți,
Lăsau în urmă numai scrumul

Acestor lacrimi și dureri,
C-un strigăt lung de biruință,
Spre Țara lor de mângâieri,
După atâta suferință...

Când ploi de pietre-i afundau,
Erau cu inime senine -
Ei tot pe Domnu-L lăudau,
Căci lauda Lui I se cuvine... !

Și Însuși El a fost jertfit,
Pe cruce atârnat, în chinuri...
Și-atât de mult El ne-a iubit,
C-a îndurat orice suspinuri...


Deci, să rămânem neclintiți
În alergarea dinainte
Și nicio clipă biruiți,
Păstrând în piept a Lui cuvinte,

Căci numai ele ne mai țin
Spre cerul preacurat privirea,
Când lacrimi și ispite vin
Și-atunci când vine prigonirea...

Să-nlăturăm orice păcat
Și orice piedică din cale,
Că pentru premiu-i de luptat!
Cu toată râvna, nu agale...

Și-atunci când cazi, să te ridici,
Soldatule al luptei bune,
Căci plânsul nu se-oprește-aici,
Ci sus, în slavă, cum ne spune

Apocalipsa, când un cer
Și un Pământ Nou se văzură –
Acolo lacrimile pier...
Și-acolo nu există zgură!

Nu intră vrăjitori, nici câini,
Curvari și ucigași... minciuna!
Păstreză-ți sabia în mâini!
Păstrează-ți, brav ostaș, arvuna... !

Păstrează-ți ce ți-a-ncredințat,
Căci Domnul vine cu răsplata!
Să poți privi spre Împărat,
Să strigi în glorii MARANATA!

Nu aduna aici comori,
Ci sus comorile îți strânge...
Nu poți spre cer să mergi pe flori,
Când alții au plătit cu sânge.

Amin.